Publicat la data de Martie 17th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 5 comentarii.
Walt Disney Animation Studios combina actiunea, umorul si emotia, prezentand o intreaga distributie de noi personalitati animate foarte atragatoare in filmul “Bolt,” o comedie animata originala.
Pentru super-cainele Bolt, fiecare zi este plina de aventura, pericole si intrigi – cel putin pana cand camerele de luat vederi se opresc, caci Bolt este starul unui serial TV de succes. Fiind trimis din greşeală la New York, Bolt se împrieteneşte cu o pisică şi un hamster, care îl însoţesc dealungul traseului pe care urma sa-l parcurgă pentru a ajunge la Penny, crezând că este răpită. Bolt fiind înarmat doar cu gândul că puterile pe care le are în serial le are şi în viaţa reală, încercând de foarte multe ori să scape nevătămat cu ajutorul puterilor sale dar în zadar. Pisica lui Bolt că puterile lui nu sunt şi în viaţa reală, Bolt crezând că de la o bucată de poliestern puterile lui nu există. Ajungând în HollyWood, Bolt ajunge la Penny care era aflată într-o cladire care se afla în incendiu, Bolt o salvează pe Penny şi descoperă că poate să fie un super-erou fără a avea puteri supra-naturale.
Durata: 97 minute ; In rolurile principale John Travolta, Miley Cyrus ; Gen: Comedie, Acţiune.
Publicat la data de Martie 16th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 10 comentarii.
După ce serviciu de statistică Trafic.Ro a trecut la un serviciu plătit, mai bine spus, afişarea statisticilor contra-cost ( 10$ ) m-am cam săturat să mă uit cum siteurile rămase nu contorizează şi nu sunt stabile atunci când vine vorba de statistică. Pe lângă Trafic, care este cel mai bun website de statistică din România opţional se pot adăuga şi Gtop sau noul Statistics şi anume WTA care momentan îmi dau mare durere de cap. Sunt servicii gratuite, cam aşa ar trebui să zică şi la facilităţi, ceva în gen “ facilităţi gratuite″ deoarece contorizarea este făcută greu şi prost. În fine, lăsând laoparte asta, nu avem o altă alternativă.
In cazul în care dorim totul gratis trebuie să ne mulţumim cu ce avem, în cazul în care doreşti servicii de statistică de calibră bună, strângeţi 10$ şi ” abonează-te ” la trafic.ro, acolo plăteşti cu încredere, deoarece la momentul de faţă, statisticile oferite de trafic.ro sunt cele mai bune din România. Mulţi apelează la Gtop, e întradevăr gratis, dar şi serviciile oferite de ei sunt lafel de bune ca şi pretul, însă nu asta contează, e bun pentru a vedea referelii în mare parte şi ultimele vizite, deoarece clasamentul nu se actualizeaza la fiecare 50 de secunde aşa cum e normal. Însă trebuie să ne mulţumim cu ce avem, si să nu facem mofturi deoarece Gtop şi Wta ne sunt oferite gratuit, nu avem nimic de pierdut daca le utilizăm.
În concluzie : dacă doreşti o statistică detaliată, rapidă şi în acelaşi timp reală apelează la Trafic.Ro. În cazul în care nu doreşti să dai 10$ pentru o statistică gen trafic.ro poţi apela la serviciile gratis româneşti precum Gtop sau Wta.
etichete: 10$ la trafic.ro, gtop, Noutati, pret telefon, Romania, siteuri de statistica romanesti, trafic.ro, trimp real, wta
Publicat la data de Martie 14th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 13 comentarii.
Am văzut aceste poze la MadCat şi am rămas complet surprins de ceea ce a putut creea omul în primul rând iar în alt doilea rând… natura. Nu ştiu cum ar putea merge cineva pe altfel de drumuri, dar din câte vedeţi sunt foarte multe maşini. Gândeştete că cienva merge zilnic pe aceste drumuri şi nu numai, mie doar când mă uit în poza mi se face rău, motivul : nu sunt învăţat cu drumuri de genul. Prima dată nu rezişti, însă mergând de vreo 10 ori pe un drum de genul te obişnuieşti. O întrebare pe care şi-o pune şi Mad, oare când se vor face astfel de drumuri şi în Romania, poate ar putea fi făcut un proiect de genu prin anul 2080, însă mai e mult până atunci, noi nici drumuri bune fără gropi nu avem, dapoi drumu suspendate, drumuri încâlcite. Cu adevărat mirifice peisajele de mai jos.
[nggallery id=1]
etichete: drumuri Romania, drumuri suspendate, peisaje, peisaje masini, wallpapers, wallpapers desktop
Publicat la data de Martie 12th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 7 comentarii.
Pe canalele de televizor respectiv siteurile de stiri sau mai nou blogurile se actualizeaza cu videoclipuri din traficul românesc sau internaţional. Mulţi ştiu răspunsul acestei întrebări, alţii nu. Păi, oare din a cui cauză acei ” şoferi ” au valabilitatea de a circula pe străzile României, nu cumva din cauza celor ce le semnează carnetul de maşină în schimbul unei bucate de brânză ? Ei nu se gândesc că acei viitor şoferi vor provoca acidente şi vor pune alte vieţi în pericol. Deseori, acele videoclipuri cu maimuţa de la volan sau un nou star în era cântecului de operă circulă dintr-o parte în alta, înţeleg că aşa e distracţia pe la voi soferii de camion, dar care îi este rostul postării videoclipului în care voi vă maimuţăriţi pe internet ? Poate că vă gândiţi la faimă şi avere, că mulţi se vor minuna de ceea ce faceţi voi acolo, până când se trimite un mesaj video la un canal de televizor, vei fi identificat şi vei sta pe ” standy by ” câteva luni bune ?
Nu ştiu de ce genul de şoferi sunt lăsaţi să circule cu acte în regulă pe şoselele din Romania şi nu numai, nu se pune în joc doar viaţa lor, este vorba şi de viaţa unor alte persoane care sunt nevinovate, ar trebuie să se pună mai multă atenţie atunci când se oferă permisul de conducere unui nebun. Aceşţi indivizi trebuie scoşi permanent din circulaţie şi asigurarea unui control psihologic la ordinea zilei
Pur si simplu ma plictiseam”, spune soferul de tir filmat in timp ce se afla la volan si dansa cu foc. “Toti facem asta, ne taiem unghiile, ne facem freza sau ne uitam in oglinda.
Să înţelegem că jocul la volan este ceva firesc în lumea conducătorilor de camion ? Înseamnă că videoclipurile apărute pe internet fac parte dintr-o categorie normală, mai bine spus ” oricine poate face asta “.
etichete: acident, camion, dans la volan, elevi, Noutati, pavaroti la volan, romani, Romania, tarzan la volan, tv
Publicat la data de Martie 12th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 11 comentarii.
Şi când mă gândesc că m-am tot certat cu un anume Koket în legătură cu hostingul, că se integreaza foarte usor viruşii, că se încarcă uneori foarte încet, că sunt zile în care nu merge şi mereu am avut dreptate. De câteva zile, foarte multe bloguri pe care le citesc sunt down, din simplul fapt că plata la hosting nu a fost achitată. De aceea mi-am schimbat şi eu hostul cu ceva timp în urmă, deoarece ştiam că se va întâmpla ceva şi pentru a nu risca, mi-am schimbat hostul întrunul în care am încredere, este furnizat de Mark Fischoff şi chiar merită să-l utilizezi.
Încercaţi să vă alegeţi hostul cu capul nu cu curul fundul, deoarece, când ţi-e lumea mai dragă ţi se va distruge, când vezi că 200 de articole şi nu ştiu câte comentarii sunt distruse, când vezi că tema ta personalizată nu mai există, te chiar oftici, te faci în toate felurile, înjuri în fiecare minut hostingurile care sunt distribuite gratuit. Şi chiar nu are rost, de ce să te enervezi atât dintr-o banalitate, nu mai bine dai tu câtiva $ pe lună şi ai un hosting sigur furnizat de companii cunoscute.
Printre blogurile care au fost distruse se numără şi Ndrey, BogdanBlog, Dric şi multe alte bloguri care foloseau serviciul de webhosting oferit de Koket, Bfh.Ro sau Neeon.Info. Sfat de la mine : Gândţi-vă de două ori înainte de a alege un hosting.
etichete: articole, blog, bloguri, comentarii, free webhosting, fun, host, koket, ndrey, neeon, teapa, webhost, webhosting
Publicat la data de Martie 9th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 11 comentarii.

Am să vă vorbesc în câteva rânduri despre Nicolae Iorga. Chiar dacă n-am auzit de el, dintr-un singur link îmi dau seama ce om a fost şi cât de cult a fost omul acesta. Nu degeaba a fost pus ca model pe bacnota de 1 leu. Cred că vă întrebaţi de ce am pus titlul acesta şi anume ” Doisprezece în unu “, un titlu inspirat după părerea mea, în imaginea de mai jos vă veţi da seama ce inspiră acest titlu.

Link : aici
etichete: 1 leu, Iorga, Nicolae, Nicolae Iorga, om cult, poet, politician, presedinte, rector
Publicat la data de Martie 8th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 3 comentarii.
Am văzut pe la televizor bătrâneii care se plângeau că pensiile lor sunt foarte mici şi n-au bani de întreţinere şi facturi. Unii chiar au dreptate, deseori cei de la sat, femeia aceea care avea pensia de 3 lei ar merita mult mai mult, şi cei ce primesc câte 7 milioane / lună se plâng de pensii prea mici ? Azi am rămas puţin surprins, s-a întâmplat într-un magazin, o scurtă conversaţie între vânzător şi un client vârstnic. Pentru câteva minute am rămas profund confuz deoarece nu ştiam la ce se referea acel client. Pe la televizor văd zilnic bătrânei care chiar au probleme şi care chiar au nevoie de o pensie mai mare, însă când vezi că are posibilităţi, are o locuinţă decentă, are ce pune pe masa ce să mai zici.
S-a întâmplat într-un magazin, unde o băbuţă care avea vreo 60-70 ani care era complet interesata de ţigări a cerut un pachet dintre cele mai scumpe, ţin să citez ” Dă-mi şi mie un pachet de ţigări bune “. Păi cum mă, când vin ăia să-ţi ia o părere despre pensii zici că n-ai bani nici pentru pâine, iar după o zi te duci să-ţi iei cartuşu de ţigări, asta cum vine ?
Concluzie : ” Unii chiar merită o pensie mai mare, alţii nu “…
etichete: bani, batrani, lege pensii, novaci, oras, pensii, pensii mai mari, pentru batrani, televizor, tigari
Publicat la data de Martie 8th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 17 comentarii.
Pentru ziua de Duminică, v-am pregătit o întrebare, bineînţeles de logică şi care poate avea un raspuns de la oamenii care gândesc logic această întrebare. Deci, întrebarea este mai jos, cine ştie primu răspunsul are un banner 150×150 în sidebarul acestui blog timp de 1 săptămână ( aveţi voie să ziceţi şi răspunsuri de gen ” muie ” dar să cenzuraţi doua litere din cuvânt.
Cu ce seamănă o jumătate de portocală ?
etichete: blogging, concurs, intrebari de cultura generala, intrebari de logica, logica, portocala, premii
Publicat la data de Martie 7th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 6 comentarii.
etichete: akent, download muzica, inna-love, Muzica, muzica download, muzica gratis, vibe fm top 20 muzica download, vibefm, vibefm top 20
Publicat la data de Martie 7th, 2009 de catre Andrei , articolul avand 3 comentarii.
Astăzi m-am gândit să ajut într-un fel bloggeri aflaţi la început, care n-au cunoştinţele necesare pentru a se integra cu brio ” testului “. Cu ajutorul lui Microsoft PowerPoint, azi / mâine voi publica pe acest blog o prezentare .powerpoint, cu conţinutul necesar unui blogger aflat la început. Cu ajutorul acestui site o voi încărca deoarece acest site permite încărcarea fişierelor de tip powerpoint şi în acelaşi timp vizualizarea lor în formatul disponibil.
Această prezentare va cuprinde, sfaturi, cum să-ţi promovezi blogul, despre trafic, cum sa nu, termeni blogging şi multe altele, toate adunate în vreo 10 slide-uri. Pentru început, autorul acestei prezentăi voi fi decât eu, deoarece nu am găsit pe cineva acum ca să mă poată ajuta. Prezentarea va fi intitulată : ” Mic ghid pentru bloggeri la început “.
etichete: blog, cum sa, cum sa-ti promovezi blogul, powerpoint, prezentare powerpoint, promovare, promovare blog, sfaturi, trafic