Tag Archive for 'Andrei'

La mulţi ani mă, Andreiule / Andreeo

     Şi când spun Andrei respectiv Andreea mă refer la toţi ce ce poartă aceste nume. ( Poate ) aţi dedus până acum că şi pe mine mă cheamă Andrei, o imagine semnificativă ar fi asta:

2222

     Aşa că urez la toţi un „ la mulţi ani ” foarte mare, să creşteţi mari ( dar nu prea mult că bate la ochi ), să aveţi parte numai de fericire şi tot ce vă doriţi şi să-mi citiţi blogul şi distracţie plăcută la petrecere.

Popularity: unranked [?]

Un post dedicat mâncării „ nesănătoase ”

burger-king-tray

     Ştiu că după ce veţi citi acest post, sau mai bine spus după ce veţi vedea imaginea din dreapta veţi salvia, da da ştiu, şi eu am văzut-o din greşeală şi acum numai pot, îmi şi imaginez ca şi cum acel hamburgher este în gura mea, muşc din el şi e al meu pentru încă 5 minute după achiziţionare. Chiar dacă au un pret ridicat, nu-mi pasă, contează acele 5 minute în care bagi mâncare care-ţi place, cu gust bun. Chiar dacă această mâncare nu este sănătoasă, aşa cum zic unii, nu-mi pasă deoarece nu prea cred, defapt cred dar în proporţie mai mică faţă de părerea altora. Ai o senzaţie când vezi chiar în faţa ta un hamburgher „ gigant ” ca şi cum ar exclama : „ Andrei, mănâncă-mă ” şi eu bineînţeles nu-l dezamăgesc. Chiar nu m-ar deranja să mănânc chiar şi în momentul acesta un hamburgher de genul, ştiu că mă veţi înjura mulţi după ce veţi citi acest post, deoarece vă provoc poftă, da da, ştiu cum e, încă mai salivez după ceea ce se află în imaginea din acest post.

      Chiar dacă am fost doar odată la Burger King, la Constanţa-n Carrefour, mănânc cât de cât des de la „ mec ” şi în acelaşi timp KFC ( aripioare picante ). Sunt cu adevărat excelente, nu pot să nu mă gândesc, când mănânc mereu acasă cartofi prăjiţi fac mereu o comparaţie între cei făcuti de casă în tigaie şi cei făcuţi la „ magazin ” în fel şi fel de aparaturi. Şi nu sunt singurul care mănâncă de la Mec sau KFC, până şi Crusher comunistu mănâncă.

Popularity: 3% [?]

Românii de la capătul lumii

Cei doi români Tulit Zsombor şi David Neacşu au organizat o expediţie pe Vârful Vinson (4.897 metri), cel mai înalt vârf din Antartica. Apliniştii au de gând să urce pe vârfurile cele mai înalte de pe cele 7 continente.

„Încă sunt în faza de decongelare. Era mult mai frig decât ne-am aşteptat. Am prins şi minus 45 de grade Celsius”

Aşa-şi incepe povestea Tulit şi în acelaşi timp colegul său David spune că nu s-a grăbit să ajungă în ţară deoarece a stat mult timp în Ameria de Sud pentru dezgheţare.

Cu un avion rusesc Iliuşin au fost duşi către cel mai uscat tărâm din lume. După cinci ore de zbor, au aterizat la baza Patriot Hill, la 1.000 de metri altitudine, pe „gheaţă brută”. Acolo au stat 11 ore: odihnă, bagaje făcute şi calcule pentru drumul către Vârful Vinson.

VIA Adevărul

thumb_untitled_1untitled-146untitled-142

Popularity: 2% [?]

La multi ani, Andrei / Andreea

La multi ani celor ce poarta numele de Andrei sau Andreea. Si eu port numele de Andrei, asa ca-mi urez la multi ani indirect. Sa nu uitati sa da-ti de baut prieteniilor vostri, sa petreceti la maxim aceasta zi deoarece este doar o singura data pe an. Sa aveti parte de fericire in viata, sa va bucurati de ceea ce detineti, sa pretuiti tot ce aveti si multa sanatate. In primul rand sanatatea este prima, deoarece fara sananate nimic nu faci, poti sa ai detoate in viata daca stii cu o zi inainte ca moartea te va astepta in ziua viitoare.

La multi ani !!! |

Popularity: 5% [?]