Tag Archive for 'evenimente'

A noastră copilărie în comparaţie cu a lor copilărie


Şi în mare parte e adevărat ( referitor la videoclipul de alături ), nu mai avem acea vlagă de altă dată, stăm cu orele în faţa calculatorului sau a televizorului. Consumăm numai prostii, şi când spun prostii mă refer la mâncarea de fast-food, sucuri alese şi multe alte lucruri, pe care, chiar dacă le ştim urmările le consumăm ca fiind ceva firesc. De ce să mint spunând că mai ştiu ce-i ăla şotron sau de-a v-aţi ascunselea, ştiu doar că jucam când eram mic, foarte mic. Aş juca şi acum leapşa sau alte jocuri pe care când eram mic le frecventam, însă ai cu cine… ? Şi când mă uit la copii de astăzi, care ştiu să scoată pe gură ăle mai alese înjurături, sau care sunt învăţaţi doar un puf, gândind că vor ajunge cineva în viaţă datorită banilor pe care părinţii îi deţin. Şi chiar nu exagerez când spun asta, deoarece îmi pot da seama foarte uşor, cum au evoluat în principal copii. Şi spun toate aceste lucruri deoarece sunt un copil, născut în secolul 21, cu sau fără toate acele caracteristici specifice orcărui copil din aceast secol.

Numai avem habar de acele jocuri din trecut, care ne erau trecute în calendarul de activitate al fiecărei zi, acum stăm la calculator, băgăm o fifa, un grand theft auto. Uităm să ne trăim copilăria, şi nu asta e totul, vom ajunge pe la vârsta în care n-o să mai avem acea energie şi oportunitate de a ne juca şi a face diferite activitaţi, şi vom regreta… Sunt conştient de asta, şi nu ezit niciodată acea oportunitate, care chiar dacă nu se întâmplă în fiecare zi, oportunitatea de a merge la un suc, la un eveniment, la un fotbal şi aşa mai departe. Şi acum să aud, din toate lucrurile enumerate mai sus, atât în videoclip cât şi în mica mea prezentare, am sau nu dreptate ?

Popularity: unranked [?]